15 decembrie, 2014

Cozonac - reteta traditionala

Mirosurile si aromele sunt masini ale timpului cu care calatoresc mai mereu, dar masini ale timpului ce merg doar in trecut. Si desi nu traiesc in trecut, recunosc ca sunt o nostalgica si o romantica, iar pentru mine trecutul inseamna oameni dragi. Ei bine, cozonacul acesta imi ofera chiar o calatorie pe cinste, o calatorie in copilarie cand treaba prichindeilor era sa sparga si sa curete nucile cat bunica si strabunica pregateau cu grija celelalte ingrediente.
Este reteța de cozonac a copilăriei mele, când se umplea casa de arome și simțeam apropierea Sfintei Sarbatori a Crăciunului!
Acum bunica este în vârstă și nu mai poate să facă cozonac, așa că am pregătit eu rețeta ei și, cu mare drag, o transmit mai departe către voi! Va doresc cozonaci frumoși și un Crăciun românesc ACASĂ, oriunde ar fi aceasta !







Ingrediente pentru 2 cozonaci mari (tava are 30 cm lungime)
Toate ingredientele le tineti in bucatarie, pentru a fi la temperatura camerei. Nu uitati să cerneți făina!

Pentru aluatul celor doi cozonaci 


  • 10 gălbenușuri 
  • 1 kg de faină
  • 500 ml lapte
  • 200 ml ulei
  • 100 grame unt (sau untura proaspătă dacă aveți)
  • o jumatate de lingurita de sare
  • esenta de rom
  • Coajă rasă de la o portocală/lămâie
  • Drojdie proaspătă 25 de grame
  • 300-350 gr de zahar



Pentru umplutură 
250-300 gr miez de nucă
2-3 linguri de cacao
3 albușuri de ou
1 bol cu rahat (300-350 gr)








Cum pregătim



 Incep cu maiaua
  • pun jumatate din lapte la fiert
  • drojdia o frec cu o lingura de zahar
  • intr-un castron am luat 4 linguri de faina si torn laptele fierbinte peste faina si amestec energic cu un tel sa nu se formeze cocoloase
  • cand acest aluat oparit se mai racoreste se amesteca si drojdia si se lasa sa creasca intr-un loc caldut, ferit de curentii de aer reci
Cand maiaua a crescut
  • amestec restul de lapte cu zaharul si cu untul si pun pe foc sa se dizolve zaharul si sa se topeasca untul. Atentie, nu trebuie sa fiarba ci doar sa se incalzeasca. In acest amestec caldut am adaugat coaja rasa de lamaie si esenta de rom.
  • galbenusurile le frec cu un praf de sare
  • faina cernuta o amestec cu o jumatate de lingurita de sare si fac o adancitura in centrul fainii
  • adaug galbenusurile si maiaua crescuta si incep sa incorporez treptat faina de pe margini si in acelasi timp adaug treptat si amestecul de lapte caldut
  • si tot amestec pana incorporez tot laptele 
  • incep sa framant aluatul adaugand din ulei pe care l-am incalzit putin
  • vom frământa aluatul nostru mai bine de 30-40 de minute
  • Las aluatul sa dospeasca preț de vreo oră pana isi dubleaza volumul
  • Pregesc tăvile de copt ungandu-le cu ulei 
  • După ce aluatut a stat la dospit il impart in 4 parti egale (eu le-am si cantarit) si fiecare cozonac va fi format din doua parti.

Umplutura se pregateste cat aluatul sta la dospit
  • Albusurile se spumeaza cu zaharul, se adauga pudra de cacao si nuca macinata dar si cu stafidele ce au stat la hidratat in esenta de rom.
  • Rahatul se taie bucatele cu cutitul. 
  • Nu uitați să dati cuțitul cu care tăiați rahatul ori faină, astfel lama nu se va deveni lipiciosă și veți tăia ușor
Asamblarea cozonacilor
Din doua bucati de aluat voi face un cozonac, si intind fiecare bucata de aluat pe masa unsa cu ulei, o intind cu mainile si o ung cu crema de cacao si o rulez. Rasucesc cele doua foi de aluat si le asez in tava unsa cu ulei.
La fel procedez cu cu cozonacul cu rahat. Intind foile, presar rahat si stafide, le rulez si le imptelesc. Si ajunge in cea de-a doua tava.

Am asezat tavile pe aragaz, iar dedesubt, cuptorul este pornit sa fie incins pentru coacerea cozonacilor si mai las cozonacii sa creasca putin dupa care ii mai ung cu putin galbenus deasupra. 
Apoi sunt gata sa se coaca in cuptor 40-50 de minute, la foc mediu, ca sa nu îi ardem (eu i-am tinut la 170 de grade)



·        Nu deschideți ușa cuptorului primul sfert de ora, când cozonacii cresc!
·        Sunt gata cand sunt rumeniți frumos la exterior și trec testul cu scobitoarea.

Dupa ce s-au copt, asa fierbinti i-am mai uns inca o data cu putin zahar amestecat cu o picatura de apa, sa fie luciosi si dulci.
Asez tavile pe o parte si ii las sa se raceasca.


Veți obține doi cozonaci delicioși, în care ați pus atât dragostea voastră pentru cei dragi, dar și pentru tradițiile noastre autentice romanesti !


Vă mulțumesc mult și pentru această vizită și vă doresc din tot sufletul un CRĂCIUN de POVESTE !


Va multumesc pentru vizita voastra si va astept cu noi retete simple, gustoase si vesele !

De asemenea ma gasiti pe canalul de Youtube, dar si pe Facebook, iar daca va plac retetele publicate aici nu ezitati sa apasati butonul Subscribe si Like!!!



Un comentariu: