02 martie, 2017

Prajitura insiropata in doua culori

Ieri a fost o zi minunata de primavara, soarele a fost atat de generos si ne-a incalzit. Toata lumea are chef de treaba, pana si vrabiutele din balconul meu trebaluiesc toata ziua in cuibul lor. Chiar si eu am avut o zi productiva si sunt fericita pentru asta.  Ne-am dorit o prajitura insiropata si cu frisca, asa ca nu am stat prea mult pe ganduri si am pregatit o astfel de prajitura. O impart si cu voi si va doresc sa aveti o primavara dulce, insorita si cu multe zambete!

To watch the English version of this recipe go here https://youtu.be/lCBBQt84zL0  or read it here http://happydish.club/cake-syrup-two-colors/






Ingrediente


Aluat alb

6 albusuri
130 gr zahar
70 gr faina
5 gr praf de copt
1 lingura ulei de floarea soarelui
esenta de vanilie
un praf de sare
Aluat cu cacao

6 galbenusuri
130 gr zahar
70 gr faina
5 gr praf de copt
1 lingura ulei
2 linguri cacao
100 ml lapte
un praf de sare
esenta de rom
Sirop

500 ml lapte
5 linguri zahar
esenta vanilie
Decor

400 ml frisca lichida neindulcita
2-3 linguri zahar pudra

Preparare

Mai intai se pregateste aluatul alb prin spumarea albusurilor cu un praf de sare, pana se obtine o bezea tare si se incepe adaugarea zaharului in ploaie. Se adauga esenta de vanilie si uleiul.
Se incorporeaza si faina amestecata cu praful de copt, cu miscari ample, fara a se amesteca excesiv.
Se lasa aluatul deoparte.

Se pregateste acum aluatul colorat si mai intai se amesteca ingredientele uscate, adica faina cu praful de copt si cacao.
Galbenusurile se mixeaza cu un praf de sare si cu zaharul.
Se adauga esenta de rom, uleiul si apoi laptele.
Se incoporeaza ingredientele uscate si se lasa aluatul deoparte pentru 5 min.

Cuptorul se incalzeste la 200 gr, tava de cuptor se captuseste cu hartie de copt. Tava mea este patrata cu latura de 35 cm.
Se toarna aluatul alb in tava, se aşază cu lingura sub forma unor gramezi cu spatiu intre ele.
Apoi se pune si aluatul cu cacao printre gramajoarele albe.
La final am uniformizat suprafata aluaturilor, fara a amesteca in profunzime.
Se coace pandispanul bicolor pentru 20-25 min.
Se lasa sa se raceasca.
Prajitura insiropata in doua culori

Se pregateste un sirop punandu-se laptele la fiert cu zaharul si dupa ce se ia de pe foc se adauga esenta de vanilie.
Se insiropeaza pandispanul cu siropul fierbinte dupa care se lasa sa se raceasca complet.

Cand prajitura s-a racit se monteaza frisca si se aşază intr-un strat egal deasupra pandispanului insiropat.
Pentru a se pastra contrastul dintre culorile prajiturii se poate rade ciocolata deasupra si poate fi portionata.

Se serveste neaparat cu cei dragi.

Va multumesc pentru vizita voastra si va astept cu noi retete simple, gustoase si vesele !

De asemenea ma gasiti pe canalul de Youtube, dar si pe Facebook, iar daca va plac retetele publicate aici nu ezitati sa apasati butonul Subscribe si Like!!!

Un comentariu:

  1. Puneti mai jos reteta scrisa, nu toti au timp sa se uite la pas cu pas.

    RăspundețiȘtergere